Vladimir Putin este hotărât să cucerească anumite părți ale Ucrainei. Președintele rus nu are nicio rezervă în agresiunea sa, spune cancelarul german, Olaf Scholz, care de la invazia Rusiei în Ucraina a vorbit la telefon cu Putin, mai mult decât majoritatea celorlalți lideri occidentali. Până în prezent, discuțiile și încercările de a-l face pe țarul rus să renunțe la agresiunea împotriva Ucrainei nu au dat roade. Între timp, războiul ruso-ucrainean a ajuns în ziua 291, iar negocierile de pace, în contextul actual, par tot mai îndepărtate.
- De la invazia Rusiei în Ucraina, mai exact, din 24 februarie, cancelarul german a vorbit cu președintele rus mai mult decât majoritatea celorlalți lideri occidentali.
- Ultima discuție telefonică dintre cancelarul Scholz și Putin a fost în 2 decembrie și a durat o oră.
- Scholz spune că nu este clar câți soldați ruși au murit până acum pe frontul din Ucraina, dar numărul acestora ar putea ajunge până la 100.000.
Citește și:
LIVE TEXT. Ziua 291 de război. Ucraina a atacat orașul Melitopol, ocupat de Rusia, situat în sud-estul țării. „Dacă Melitopol cade, întreaga linie de apărare până la Herson se prăbușește. Ucraina câștigă o rută directă către Crimeea”
„Voi continua să vorbesc cu el pentru că vreau să trăiesc momentul în care este posibil să ieșim din această situație”
„Am văzut brutalitatea de care este capabil președintele rus: în Cecenia, unde practic a eradicat întreaga țară, sau în Siria. Nu are nicio reținere. Suntem de păreri complet diferite. Cu toate acestea, voi continua să vorbesc cu el pentru că vreau să trăiesc momentul în care este posibil să ieșim din această situație. Și asta nu este posibil fără a vorbi unul cu celălalt”, a mai spus cancelarul german, potrivit The Guardian, citând agenția Reuters.
„De câte ori vorbesc cu Putin, spune foarte clar că pentru el este vorba despre a cuceri ceva. Vrea pur și simplu să cucerească o parte a teritoriului ucrainean, prin violență”, susține Scholz, care vorbește despre discuțiile sale cu Putin.
Ce s-a întâmplat în ultimele zile în conflictul militar
Ziua 290 de război. ONU: Rusia încearcă să obțină rachete balistice din Iran / Vladimir Putin: Moscova ar putea lua în considerare un atac preventiv pentru a dezarma un inamic
Ziua 289 de război în Ucraina. Putin: Bombardamentele vor continua / Kremlin: Totul depinde de Zelenski
Ziua 288 de război: Bombele lansate de armata lui Vladimir Putin au ucis 10 persoane în estul Ucrainei. Volodimir Zelenski: „Un atac feroce și absolut calculat”
Ziua 287 de război: 14 drone iraniene, doborâte în Ucraina (sursa ucraineană) / SUA afirmă că nu au „permis” Ucrainei să lanseze atacuri în interiorul Rusiei
Război în Ucraina, ziua 286: Nou atac masiv cu rachete împotriva Ucrainei. Majoritatea proiectilelor au fost doborâte/ Atac cu dronă asupra unui aerodrom din regiunea rusă Kursk. Un rezervor de petrol a luat foc
Sorry, there are no polls available at the moment.